Notez aici (pentru ce, nici eu nu stiu) cateva randuri despre “Ruletistul”.Nu ma intereseaza cu adevarat daca aveti de gand sa cititi sau nu proza lui Cartarescu in urma pseudo-recenziei mele. Intentionez totusi sa vorbesc despre deznadejdea unei scriituri asa ca voi incepe.
Norocul si ghinionul, aceste doua extremitati ale paradigmei umane, ne impulsioneaza sau constrang in fiecare moment al existentei noastre. Dar daca destinul unui om s-ar afla sub semnul irevocabil al ghinionului? Asta pare dilema centrala a ruletistului. Incapabil sa se integreze in societate, fara atasamente afective de nici un fel pare mai degraba cochilia din care melcul s-a mutat. Tocmai datorita lovirii continue de bariera negarii fericirii, el se dezumanizeaza.
Avem de-a face insa cu un paradox: daca ruletistul este marcat de pecetea ghinionului, de ce castiga invariabil la ruleta ruseasca? De fapt, cine este castigatorul cu adevarat? Sau,mai degraba, intre cine si cine se da lupta? Intre om si societatea care nu il accepta? Gresit. Sa fie doar un pretext narativ? Gresit. Atat problematica discutata cat si raspunsul dat aici sunt vechi de mii de ani, aceleasi pe care le-au dezbatut cu ardoare grecii antici: isi poate omul infrunta destinul?
Ruletistul se razvrateste impotriva destinului sau. Daca intregul aliniament astrologic ii sta impotriva, atunci el va lupta cu disperarea unui om care nu are nimic de pierdut. Jucand ruleta, din cauza ghinionului, castiga intotdeauna. Chiar si castigand insa, ruletistul este un invins. Fiecare joc de ruleta este o miza impotriva propriei vieti, o tentativa de sinucidere, pe care o pierde.
A.M.
Comments